Unsubiect foarte dezbatut, aspura caruia, insa, nu insista nimeni.Consider ca natura nu trebuie studiata, ci descoperita. E ,intr-adevar, mediul nostru in care traim, insa de ce atata agitatie asupra unor anumite detalii plictisitoare, cum ar fii: "Cine a creat lumea?"-"Cum s-a produs acest fenomen natural?"
-"Cate sute de mii de ani are o stanca?"
-"Cand si cum va fii sfarsitul lumii?"
-"De ce se topesc ghetarii?"
Ce-i cu atatea intrebari, carora oricum nu le gasim raspunsul? Mie,mi se pare mult mai folositoare calatoria spre centrul pamantului, care este pur si simplu o aventura imaginara, decat incercarile disperate ale savantilor sa gaseasca raspusnsuri la toate aceste intrebari.
Bun, sa presupunem ca se va naste un geniu pe Pamantul asta si va descoperi cand e sfarsitul lumii...1.Cine l-ar crede? 2.Cu ce ne va ajuta aceasta improbabilitate stiintifica. Oricum o viata nu depaseste 100 de ani. Pentru ce atata agitatie, cat timp viata e scurta, si trebuie sa ne bucuram de ea. Va inchipuiti cum ar fii sa stim cand vom muri? Am fii foarte stresati sa nu vina acea zi, vom incerca sa traim in exces unele clipe, si toata viata ni se va da peste cap, din cauze unei date fixe. La ce bun toate astea? Si lumea,cine o fi creato?Pana la urma,cui ii mai pasa, cine vrea crede in Dumnezeu, cine nu, nu. Celor care s-au nascut cu simtamantul ca El exista, nu le trebuie nicio dovada ca sa fie siguri de asta. Ei se bucura de minunea in care traiesc, fara sa-si bata joc de scurta viata pe care o au la dispozitie,ne incercand in zadar sa faca lucruri mari.
Unele lucruri pot fi importante, si daca-s marunte, dar pline de esenta interesului.
