Amalgame abstracte...

Cand visez...cand se viseaza, seara de seara, cu milioane de creiere, ci bilioane de imagini si culori diferite...Prea multe vise, si parca, prea multi oameni, care sa le aiba, chiara asa, noapte de noapte.
Am crezut mereu ca visele te ajuta sa descifrezi viata, ca-ti arata cai nevazute si neexploatate pana acum de imaginatia ta si ca-ti deschide noi orizonturi in tot si in toate.
Recunosc, pe la chiscurile de reviste, ma opresc si citesc daca vad articole despre vise...imi descrie ce se intampla daca visez cai, mere, paduri, voci, moarte, viata, apa....ciudat, este faptul ca visele nu se compun numai dintr-un element, caruia sa-i citesti definitia intr-o carte...sunt prea multe lucruri, fiinte, culori, un amalgam de ganduri in dezordine, de-avalma, nesortate din creierul omului.Se pare astfel, ca nu se vor putea niciodata descifra visele asa, printr-un simbol reprezentativ, care domina visul.De multe oti, tablourile visate se intrepatrund, se abstractizeaza dimineata, si-abia daca-ti mai amintetsi ca ai visat..."Visul" e un ceva mult prea complex pentru mintea umana, e ceva mult prea frumos pentru a putea fi descoperit.
Si ceea ce ador la vise este intensitatea cu care le traiesc, cu care le simt! De multe ori, cand ma trezesc, am impresia ca inca sunt in centrul actiunii din vis...multe emotii am trait in 13 ani de vise!Am visat odata ca ma aflam intr-un oarecare loc,atat de abstract, incat in vis, mi-am spus cu voce tare "Sigur visez acum, de ce nu ma trezesc?!". M-a uimit faptul ca am recunoscut in vis ca visez, si totusi, parca intrebarea mi-a zburat de pe buze odata cu aerul,pur si simplu, si nu m-am trezit, am inceput sa ma implic in acel vis, desi eram convinsa ca nu-i realitate. Spre final, am uitat de constatarea mea prea logica pentru a fi visata, si m-am trezit la fel de zbuciumata ca de obicei:D
Cum spuneam, visele sunt prea complicate pentru noi, ne descoperim o alta latura cu care gandim, descoperim ca puteam sa visam! Vise...

O lume gravata cu numele meu...

Am auzit, intrigant, de oameni care nu cred in minuni.Trilioane de stele , bilioane de nori...un singur soare încins, o singura luna domnind peste nopti de liniste...Un univers de lacrimi, o lume de zâmbete...Prea multe sentimente , un singur suflet...Şi toate astea, si mult prea multe altele, nu i- au convins pe acei oameni mediocri, indecişi...
Personal,nu-mi sunt prea dragi nici savantii...nu-mi plac ştiinţele exacte, in primul rand, şi mă nelinişteşte gandul că unii ar putea spune , că intre creier si inima, nu exista sufletul...Cine stă treaz,toata noaptea, să ne sorteze visele, să jongleze in somn cu sentimentele noastre? Ma intrebam de curand, daca savantii viseaza...sau ei cred ca visul este provocat de ganduri prea puternice in timpul somnului,drept dovada ca organul numit creier este comple, din punct de vedere functional, caci nu se opreste nici cand inima nu mai bate?
Pentru ce sa cautam atatea explicatii?De ce sa folosim cuvinte mari?
De-a dreptul jenant pentru toate minunile ce ne inconjoara. O jignire pentru Dumnezeu!
Si, daca viata insasi nu-i convinge pe oameni, ma intreb daca au vazut vreodata aurora boreala de la cele doua poluri opuse. Daca s-au numarat printre miile de spectatori uimiti de slava si divin...Eu, nu am vazut vreodata aurora boreala, dar mi-o pot creea singura, cu multa imaginatia si dorinta...m-am uitat astazi, la 10.00 pe cer, cu ochelarii tatalui meu speciali pentru sudura, pe cer...Am vazut, cum in sfarsit, imposibilul a devenit realitate, si soarele s-a intalnit cu luna...am vazut jumatate din luna, jumatate din soare, iar restul a fost magie...
Si un savant ar putea sa-mi spuna :"Iluzie optica"...Bun, si? Cred ca si asta-i o minune....atat de usor sa ne fie fentat ochiul, atat de usor sa simtim tot ce vedem!
Si, cum, oameni fara suflet, sa nu credeti in minuni?