Am auzit, intrigant, de oameni care nu cred in minuni.Trilioane de stele , bilioane de nori...un singur soare încins, o singura luna domnind peste nopti de liniste...Un univers de lacrimi, o lume de zâmbete...Prea multe sentimente , un singur suflet...Şi toate astea, si mult prea multe altele, nu i- au convins pe acei oameni mediocri, indecişi...
Personal,nu-mi sunt prea dragi nici savantii...nu-mi plac ştiinţele exacte, in primul rand, şi mă nelinişteşte gandul că unii ar putea spune , că intre creier si inima, nu exista sufletul...Cine stă treaz,toata noaptea, să ne sorteze visele, să jongleze in somn cu sentimentele noastre? Ma intrebam de curand, daca savantii viseaza...sau ei cred ca visul este provocat de ganduri prea puternice in timpul somnului,drept dovada ca organul numit creier este comple, din punct de vedere functional, caci nu se opreste nici cand inima nu mai bate?
Pentru ce sa cautam atatea explicatii?De ce sa folosim cuvinte mari?
De-a dreptul jenant pentru toate minunile ce ne inconjoara. O jignire pentru Dumnezeu!
Si, daca viata insasi nu-i convinge pe oameni, ma intreb daca au vazut vreodata aurora boreala de la cele doua poluri opuse. Daca s-au numarat printre miile de spectatori uimiti de slava si divin...Eu, nu am vazut
vreodata aurora boreala, dar mi-o pot creea singura, cu multa imaginatia si dorinta...m-am uitat astazi, la 10.00 pe cer, cu ochelarii tatalui meu speciali pentru sudura, pe cer...Am vazut, cum in sfarsit, imposibilul a devenit realitate, si soarele s-a intalnit cu luna...am vazut jumatate din luna, jumatate din soare, iar restul a fost magie...Si un savant ar putea sa-mi spuna :"Iluzie optica"...Bun, si? Cred ca si asta-i o minune....atat de usor sa ne fie fentat ochiul, atat de usor sa simtim tot ce vedem!
Si, cum, oameni fara suflet, sa nu credeti in minuni?
